30 iulie 2009

Cum să te simţi şi să pari deştept, deşi nu eşti.

E un fapt acceptat (de mine ) că majoritatea oamenilor, (voi spre exemplu) sunt proşti de respiră pe gură. Dacă m-aş căca în palmă şi l-aş modela ca pe plastilină într-o formă umanoidă, probabil ar fi mai deştept decât 95% dintre voi. Acuma toţi o să râdeţi că vă consideraţi în ăilalţi 5 %. Ei bine, nu, nu sunteţi.

Da’ ce facem când vrem să ne simptem deştepţi dom’le? Că trebuie să ne simptem şi noi deştepţi, ca doar estem oameni!

Pasul 1. Înconjoară-te de idioţi. Cu cât sunt mai cretini oamenii din jur, cu atât mai deştept o să ai impresia ca eşti, prin comparaţie. E bine să ai şi idioţi în familie. Dacă ai un frate bătut în cap, spre exemplu, de mic o să ţi se para că eşti genial. La fel, poţi să te pui în bancă cu prostul clasei. Totuşi, ideal este să găseşti oameni doar vag mai proşti decât tine; să te crezi deştept, dar nu extrem de deştept, ca să nu dai în grandomanie supremă. Spre exemplu io când mă duc la ţară, fac o supradoză de proşti şi am impresia că ar trebui deja să pot să mut obiecte cu puterea minţii. Sunt în aşa hal de proşti oamenii de pe acolo că ţi se pare că dacă ei, cu creierul lor neted pot să meargă şi să respire în acelaşi timp, deja tu ar trebui să ai puteri nebăuite. “Ce rată de 3 fără un sfert să aştept mamaie? Deja mă deplasez prin dimensiuni paralele propulsat doar de voinţă!” Trebuie găsit un balans, să fie ceva mai deştepţi, dar, dacă au replică la afirmaţiile tale ai mers prea departe. Caută mai proşti.

Pasul 2. Scrie poezii. Nu contează despre ce, câte, unde, cum şi de ce. Scrie poezii şi spune la toată lumea că eşti surmenat de atâtea poezii scrise. Merge şi cu făcut fotografii.

Pasul 3. Fă-ţi blog. La cât de mare şi prost e internetul, tot se va găsi cineva să îţi zică că eşti genial. Fă-l moderabil şi şterge toate părerile care nu zic că eşti genial. Scrie pseudointelectualităţi pe el: poeziile şi fotografiile de mai sus, filozofeli din categoria “cum e viaţa atunci când nu e” sau descrieri insipide ale unor concepte ca artă, tristeţe, relaţii inter-umane, ipocrizie, că oamenii una zic şi alta gândesc şi cât de grea e viaţa şi cât de neînţeles eşti tu. Atitudinea trebuie să fie de vexare detaşată, cu un iz de “uite cum observ eu banalităţi şi găsesc în ele nuanţe fine şi adevăruri noi”. Povesteşte ceva din viaţa ta şi apoi meditează pe baza evenimentului. Merge mereu.

Pasul 4. Întreabă oamenii care vor să te fută dacă eşti deştept/deşteaptă. Tot timpul o să zică “da”, chiar dacă ai bale în bărbie de cretin. Oamenii care vor să te fută te văd mai deştept decât eşti. De aceea părerea lor contează.

Pasul 5. Bagă citate peste tot, mai ales în blog. Găseşte citate pline de generalităţi, care nu înseamnă nimic clar şi foloseşte-le în conversaţie. Dacă nu au un sens clar, par înţelepte şi merg oriunde. Nu-i nimic dacă uitaţi cine a zis ceva. Spuneţi că a fost Oscar Wilde. Omul era genial şi oricum, dacă nu a zis-o el, s-a gândit la ea şi putea să o zică oricând. “Inteligenţa se naşte din mirare” – Oscar Wilde. Jur cu mâna pe inimă ca poţi să bagi această frază scurtă în ORICE conversaţie.

Pasul 6. Scarpină-te în bărbie 6 secunde înainte de a zice ceva. Efectul e amplificat de părul facial. De aia un bărbat pe gânduri va părea mereu mai deştept decât o femeie pe gânduri. De aia am io cioc.

Pasul 7. Când eşti cu prietenii şi treci pe lângă o librărie, intră şi răsfoieşte două-trei cărţi vădit interesat. Nu le cumpăra. Spune că vroiai doar să vezi dacă e ceva nou în ediţia asta, că tu ai una mai veche acasă. Daca te grăbeşti, măcar uită-te în vitrină câteva clipe la cărţi. Dacă ai intârziat undeva, trânteşte un “scuze, am intrat puţin într-o librărie şi am pierdut noţiunea timpului”

Pasul 8. Trei cuvinte: PIPĂ, PIPĂ, PIPĂ. Femeile, din păcate, sunt imune de efectul de elitism dat de suptul unui cotor de pipă. Trist.

Pasul 9. Filme şi muzică indie.

Pasul 10. Lasă barurile. Mergi în CEAINĂRII. Acolo comandă o CAFEA şi citeşte DILEMA VECHE. Sau măcar uită-te la poze. Încruntat ca şi cum chiar te concentrezi.



sursa

28 iulie 2009

dictionar de termeni feminini

Mic dictionar de inteles femeile

Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu
Imi pare rau = Iti va parea rau!
Ne-ar trebui = Eu vreau
Fa cum vrei! = O sa platesti cu varf si indesat!
Hotaraste tu! = Hotararea cea buna ti-am pus-o deja!
Trebuie sa vorbim = Iar trebuie sa te critic
Bineinteles, fa cum vrei = Nu vreau sub nici o forma sa faci asta!
Nu sunt suparata = Bineinteles ca sunt suparata,boule!
Ai un aer atat de barbatesc... = Ar fi cazul sa te barbieresti.
Cum de te porti asa frumos astazi? = Asadar vrei sa facem sex astazi?
As vrea perdele noi = As vrea perdele, covoare, mobila si tapete noi.
Ma iubesti? = Am trecut astazi pe la magazinul de bijuterii, sa-ti
spun ce mi-a placut?
Cat de tare ma iubesti? = Am facut ceva ce sigur nu-ti place.
Nu-i nimic... = Tampitule!


puteti citi si acest indreptar GHID FOARTE UTIL DE UTILIZARE PT FEMEI

no coment

copii din matrix

azi pe la ora 12 , dormeam ca de obicei , ca un porc ...cand aud asa ca prin vis un copil cum striga :

AJUTORRRR !!! AJUTORRRR!! MA RAPESTEEEE....MARIA SALVEAZA-MA !!!

zic fackit , si sar din pat la fereastra sa vad ce este . bine inteles ca am luat si aparatul foto , macar sa fac o poza ...ceva ...

afara , SOC SI GROAZA . :))) se "turna" un film . :)))) aud dupa aia "stop camera"
un baietel grasut era regizorul .
incepe grasutu sa le dea indicatii : Maria tu apari de dupa coltul blocului , dupa ce striga Corina 'ajutor ,ajutor' (nu mai stiu exact cum o chema pe "actrita" din rolul principal)
se fac ultimele "setup-uri" pe platou si reincepe filmarea .
din nou grasu striga , si m a surprins ca stia ordinea , "atentie motor , actiune ! "
bine inteles ca nu era nici o camera de filmat , mai era un pustiulache care cred ca el era operatorul , dar nu avea camera ...:))))

AJUTOR !! AJUTOR !!! MA RAPESTE !! MARIA SALVEAZA-MA !!!

dubla 2 cred ca era , pt ca iese o baba nervoasa la un geam si incepe sa urle la ei ca sa nu mai tipe asa si ca sa se duca la scara lor , bineinteles ....
grasul , ca un regizor adevarat nu o baga in seama si isi continua munca lui de regizor ...
au "tras" cred ca vreo 5 sau 6 duble ....ma uitam fascinat cum fiecare dintre ei isi iau rolurile in serios si le joaca cum trebuie ...daca si noi oamenii "mari" am persevera ca ei si am incerca sa iasa treaba foarte bine ...unde am ajunge ?

dupa ce a fost multumit "regizorul" de prestatia actritelor , au trecut la scenele violente , cu caderi si rostogoliri ...astea mi au placut cel mai mult si m au amuzat foarte tare ...pt ca grasu , regizorul, se tavalea pe jos prin iarba sa ii arate fetei cum trebuie sa se rostogoleasca si se schimonosea in fel si chip... :))))

cred ca si acum inca se toarna secvente din acel film......poate o sa fiu si eu la premiera lui sa il vad , pt ca dupa cum arata la "filmare" cred ca este un film bun...

si acum cateva poze de pe "platoul" de "filmare" :))))

PS:din cauza pomilor nu am vazut , dar acuma vad in pozele marite si apropiate , ca parca una din fete avea o camera in mana , un handy cam....deci filmul este pe bune !!!



25 iulie 2009

am venit de la munte ....

am fost la munte si a fost super . cu exceptia unei seri cand au venit niste manelisti , dar s au potolit rapid . am dormit ca un porcus-ninja si am constatat ca la munte sau la tara dorm super bine , fata de acest bucuresti infect unde nu pot adormi decat pe la 4 - 5 dimineata , fara sa stau la calculator sau ceva....
am vorbit pe statie cu o gramada de radioamatori , nu le mai stiu indicativele , dar daca primesc QSL-uri le scanez si le pun aici . fiind inaltime mare , vb pe direct , adica fara repetor , cam oriunde in tara (bine in functie de ce putere ai la emisie) eu am fost cu o portabila alinco dj-v5 .

am facut foc de tabara si am mancat conserve incalzite la foc de tabara , am mai vazut iarasi "calea lactee" pt ca a fost senin si foarte frumos .
a fost si ursul de vreo cateva ori pe acolo pe la refugiul salvamont de la pestera .
in rest nu mai zic nimic , las pozele sa vb de la sine ....o sa vina si un montajel video , dar dupa ce mai tai niste chestii din filmare .a fost si un concurs de montaniarzi , dar nu stiu exact ce au facut , am inteles ca s au alergat unii pe altii pe munte , pt ca auzeam pe statie cum dau stop la cronometru pt fiecare echipa.
pozele marea majoritate au fost facute de Iulian .









teava de fier de la gatul cainelui este pt a nu fi muscat de gat de lupi/ursi/etc (pt cine nu stie de ce au tevi la gat caini pe munte :))) )

























PS : pt ca trenul a mers foarte incet , am "spart" acces pointul de la camerele de supraveghere :P ( username ...simplu :))) password ...si mai simplu hahahahah ) stati linistiti , nu am stricat nimic ...as fi vrut sa dau aerul conditionat mai tare , dar a fost destul de bine asa cum era , pt un tren personal.... :))))



21 iulie 2009

SOC SI GROAZA !! Facatura !!! Laptopul lui Mircea Badea a explodat în direct

Emisiunea din această seară “În gura presei” a fost cu totul şi cu totul specială. O cădere de tensiune a fost de ajuns ca realizatorul celebrei emisiuni să rămînă fără laptopul de pe masă. În timp ce acesta citea din ziarele de a doua zi, reflectoarele din studioul Antenei 3 au început să se stingă şi să se aprindă ca într-un film de groază.
“Ce s-a întîmplat prietene? Am zis ceva ce nu trebuia? Aerul condiţionat mai merge?!”, a fost prima reacţie a lui Badea. La doar cîteva secunde, “agregatul” de pe birou a explodat în direct!. “M-a atacat laptopu!”, a exclamat Badea sperînd că nu vor lua foc în studioul Antenei 3. Restul găsiţi în filmuleţul de mai jos




acum sa analizam un pic ce s a intamplat ...si cum am dedus eu cu colegii mei ca este facatura ...deci o facatura ordinara pt audienta . raman la parerea mea si a colegilor mei ca cineva din regie i a aranjat aceasta chestie , se vede clar ca badea este un pic surprins de ce se intampla.
haideti sa analizam secunda cu secunda ce s a intamplat :
deci cade curentul...boon se sting reflectoarele ...ok dar plasma din stanga lui de ce nu se stinge ? era pe alt circuit ? sa zicem ...plasma era pe alt circuit .
camerele din studio sa spunem ca sunt pe UPS sau alta sursa de back up.
dar frate la o cadere de tensiune , din cate stiu eu , tensiunea cade !! nu creste ...deci de ce sa explodeze leptopul??? bonn ..creste tensiunea , nu cade adica in loc de valoarea normala de 220 volti apare o supra tensiune de 250- 270 de volti . pai atunci explodeaza si minim un bec sau un kinoflo din ala din studio... dar leptopul frate , nu explodeaza pt ca este pe baterie , deci el merge pe baterie ..si se arde cel mult sursa de alimentare pt ca acumulatorul se comporta ca un tampon de tensiune... in al doilea rand , era alt leptop nu leptopul care il are de obicei . si inca o chestie , cine stie un pic de electronica , stie ca numai un condensator de valoare relativ mare adica peste 300 microfarazi poate sa scoata asemenea fum . si leptopul nu are condensatori asa mari (pt filtraj sau altceva) pt ca dispune de sursa in comutatie , adica alimentatorul...plus de asta se aude un plici ca de capsa pirotehnica ...nicidecum nu a condensator explodat....

concluzie : nu avea cum sa explodeze acel laptop asa cum s a vazut pe sticla . cineva i a inscenat aceasta chestie pentru audienta ...

20 iulie 2009

Carmen Electra goală, show de striptease incendiar!

Carmen Electra a fost invitată recent să susţină un spectacol pe scena MGM Grand din Las Vegas.

Vedeta a fost invitată să apară într-un show topless incendiar, numit Crazy Horse Paris.

Iată câteva poze de la eveniment:




Vă vine să credeţi că are 37 de ani?






Se pare că vedeta va veni în curând în ţara noastră, în Clubul Bamboo din Mamaia, pentru a delecta clienţii de pe litoral.

DVD-ul rezistent 1000 de ani

Momentele extrem de neplacute in care descoperim ca dvd-urile noastre nu mai functioneaza ar putea deveni o amintire indepartata. Millenniata, o companie americana, a promis ca la 1 septembrie va lansa pe piata dvd-ul care poate rezista pana la 1000 de ani, comparativ cu cele uzuale, care rezista mai putin de 10 ani.


Conditiile de pastrare a dvd-urilor longevive nu sunt speciale. Diferenta fata de marea masa a dvd-urilor este data de materialele utilizate pentru realizarea acestui nou tip despre care compania a afirmat un singur lucru: sunt secrete.

Si pentru a se asigura de cat mai multe comenzi in viitor, compania a anuntat ca datele pot fi inscriptionate cu ajutorul unui cap de scriere special, Millennial Writer, putand fi apoi accesate de pe orice dvd player. Tehnologia de inscriptionare poate fi, deasemenea, utilizata si pentru format Blu-ray, conform afirmatiilor companiei Millenniata.

Primii clienti ai companiei sunt institutiile statului, bibliotecile, scolile si agentiile guvernamentale, deoarece aceste institutii sunt cele mai interesate sa stocheze informatii pe termen lung.

Discurile si aparatele de inscriptionare vor fi produse cu licenta Philips. Costul unui disc va fi undeva intre 25 si 30 de dolari. Si pentru ca durata de viata nu poate fi testata propriu-zis, evident, compania a declarat ca a supus discurile la un proces accelerat de erodare, la factori precum temperaturi ridicate sau umiditate mare, scufundare in apa sarata si alte probe asemanatoare.

Barry Lunt, cofondatorul companiei Millenniata, a declarat ca s-a inspirat din desenele in piatra facute de stramosii nostri.

19 iulie 2009

vama vs sf gheorghe



Întâi să comentăm acest filmuleţ scurt. Ca de obicei, Happy Fish sunt exact ca o gagică mişto care fute bine dar fix când ţi-e lumea mai dragă îţi bagă un deget în cur neanunţat de strică complet toată experienţa. În acest caz, degetul în cur este acel “nah nah nah” care pe lângă că e atât de jenant încât mi-e ruşine cu mine uitându-mă la clip din cauza lui, mai e şi repetat de două ori.

Dar să trecem la subiect

Există păreri împărţite referitor la Vama Veche. Există unii care spun că e “super tare, gen, frate!” şi unii care spun că “s-a dus dracu’ şi Vama Veche în ultimul timp”

Dar mai e şi părerea mea care e puuuuuuu ţiiiiiiiiiiiinnn mai diferită, ceva mai controversată. Ok, sunteţi gata? Staţi bine jos?
VAMA VECHE A FOST TOT TIMPUL UN CĂCAT DE LOC

Întâi au fost boşorogii hipioţi care se plimbau în pula goală pe acolo admirându-şi coaiele lăsate unu’ la altu. Băbăciuni cu floaca cât freza lu’ Don King babăbănindu-şi pungile venoase ce au fost odată ţâţe prin briza mării, bucuroase că mirosul de peşte acoperă damful de smegmă mustindă de la ele din fofoloancă.

Atraşi de cei de mai sus au venit neohipioţii. Pizde proaste cu haine pământii, şterse şi insipide care tocmai au descoperit-o pe Janis Joplin şi beau votca ca pe apă, dansând cu flori în păr şi sperând că de la beţie o să uite măcar ele cât de urâte sunt. Târlani nebărbieriţi, cu părul slinos, zăngănind afon “unde-s pistoalele, unde-s pumnalele” la chitările lor acustice. Cu toţii veseli că au ajuns să înveţe lifestyle de la pula lu’ Mircea Toma.

Apoi au venit rockerii şi punkiştii, că doar na, la noi nu se disting prea tare de neohipioţi, mai ales în oraşele de sub 300 000 de locuitori unde în total toate cele trei comunităţi au sub 100 de membri şi un singur bar pe care-l împart. E normal să fie prieteni şi au auzit că e mişto acolo de la ăia, au venit şi ei.

Un mare procent din rockeri şi punkişti sunt fakerii. Ăia cu tricouri proaspete cu formaţii, să vadă lumea ce ascultă ei, cu pierce-ul încă umflat de nou ce e şi cu pletuţa încă în faza de formare. Au auzit că e rost de petrecere acolo şi au venit să o ardă vesel. Să poştească o bere la zece oameni şi să urle a doua zi “COAEE CE TARE M-AM SPART”.

Apoi au venit cocalarii. Au auzit că s-a deschis grădină zoologică la Vama Veche şi au venit sa se uite şi ei la speciile ăstea străine lor, mâncati-aş.

Şi a devenit populară brusc! Vama Veche super la modă! Au venit hipsterii să o ardă dezinhibat. Să poată să îşi aşeze eşarfa într-un mod nonşalant în dialog cu amicii acasă şi să spună: “bă… la mine Vama Veche e acasă!” “oau super tare! cum e acolo?” “nu e de tine bă… n-ai cum să înţelegi locul ăla!”

Hai că vă explic eu cum e Vama Veche. E o zumzăială sinistră de hipioţi, neohipioţi, hipsteri, rockeri, punkeraşi, pokemoni, manelari, cocalari, houseri, pastilaţi, nudişti sticlişti şi orice. E prea pestriţă să fie pe gustul oricui şi e un fel de petrecere care nu se mai termină. E un bar imens în care da, poţi să te distrezi dar în care mai trebuie să şi dormi. E aglomerată cu toate categoriile ăstea de ciudaţi. Nu ai loc să respiri. E un bar imens şi plin.

Atmosfera de vamă atmosfera de vamă atmosfera de vamă… wooo ce tare e. E aceiaşi ca în Expirat. Ca în B52. Ca în Control. Ca în extrem de multe locuri. EXACT ACELAŞI LUCRU. Diferenţa e că din barurile ăstea îmi ia 15 minute cu taxiul până în patul meu confortabil şi liniştit. Plec oricând. Nu sunt înglodat în aglomeraţia aia de oameni care nu-mi plac.

Şi de ce e mai mişto Sfântu Gheorghe? Sunt şi acolo hipioţi ofiliţi. Dar sunt puţini. Sunt şi rockeri cu tricou scos din cutie şi punkişti proaspeţi. Dar sunt puţini. Sunt şi hipsteri. Dar SUNT PUŢINI. E un loc la mama dracu’ unde se ajunge greu. Hipserul prin definiţie e superficial. El pune în balans accesibilitatea cu popularitatea. Din păcate cam de anul ăsta, locul ăla e mai popular decât inaccesibil. Deci o să vină hipsteraşii şi acolo în masă.

Dar poate o să fie mişto şi anul ăsta. Poate n-o să vină atât de obscen de mulţi cum îmi spune instinctul că o să vină. Poate o să fie destul de puţini odioşi încât să nu mă calce pe nervi. Să pot să-i ignor şi să-mi văd liniştit de berea mea. Poate rămân târlanii la vama veche şi anul ăsta şi pot în continuare să mă relaxez la Sf. Gheorghe fără să aud “FRATEE, E BELEAA AICI, M-AM SPART FRATEE, COAEE WOOO, CE-AI COAIE, SUPERTARE”

Sau vin cu maceta la mine.

sursa

zambeste ca si cum ai fi fericit

16 iulie 2009

corcodusele....

Nu mai este ce a fost ... nimic din ce a fost ...stateam si fumam o tigara pe geam in camera la mine ...si ma uitam la un corcodus . un corcodus pe care il stiu din copilarie . il jumuleam de cum se inverzeau fructele din el ...nici nu apucau sa se coaca un pic...la fel si ceilalti pomi fructiferi din spatele blocului si de pe langa blocul meu...era o intreaga campanie de jumulit si furat de prin pomi ...mai stiam si un smochin , dar era foarte greu de ajuns la el ,pt ca avea in jurul lui un gard din sarma ghimpata...

acum acel corcodus , are fructe pe ramuri si chiar sunt coapte ...insa nu mai intereseaza pe nici un copil ...sta in spatele blocului parca asteptandu ne sa il jumulim de corcoduse ...din pacate copii din ziua de azi , cei de la mine de pe scara , probabil ca nici nu stiu de existenta lui in spatele blocului...probabil chiar daca ar sti de el , ei cred ca nici nu or fi comestibile acele bilute mici colorate din el...:)))

copii de azi , cei de dupa generatia mcdonalds , sunt copii procesor intel sau amd , amandoua la fel de prost facute ...

noi cand eram mici , gaseam o stiva de chestii de facut pe afara , printre care si trasul cu cornete prin tevi de instalatie electrica ...unii stiau sa faca cornete cu ace cu gamalie si chiar mi am luat o data unul in mana ...erau tevile cate 3 sau 4 legate intre ele cu banda izolir ...puteam sa trag pana la etajul 5 cu efect destul de puternic daca incasai cornetul...mai erau prastiile cu invizoace facute din sarma , un fel de U -uri cu care provocai dureri destul de mari , fetelor , cainilor , pisicilor sau altor vietuitoare ....

acuma nu mai imi amintesc toate jocurile care erau pe atunci , dar in nici un caz nu stateam inchisi in casa cu orele ,chiar cu zilele in fata calculatorului....singurele jocuri electronice , erau niste console mici cat un pachet de tigari (daca le pot spune console) , facute de rusi , cu lupul ala din nu zaietz pagadi care prindea niste oua de la niste gaini ...si avea 4 butoane pt fiecare colt de unde cadeau oua de la gaini ...

mihnea de la scara a 2 a avea o consola de asta mai desteapta , adusa de taica su din afara cu rachete si era color ....

o sa mai scriu cand imi amintesc diverse chestii din copilarie ...acum sunt la munca si trebuie sa fac rahatul bici si sa mai si pocnesc cu el....

15 iulie 2009

Nume de orase din romania traduse in engleza

Adunatii Copaceni – Gathered Tree People
Afumati – Neversober
Baicoi – YouBall
Buhusi – Boo
Buzau – Really Fat Lip
Calarasi – Silly-dressed Folks on Horses
Ciorogarla – Nigger-River
Constanta – The Steadiness
Dor Marunt – Miniature Melancholy
Husi – Shoo
Navodari – Networkers
Onesti – The Sincere
Pitesti – Youdohide
Satu-Mare – The Rather Roomy Rural Community
Slatina – Slut Tina
Slobozia – A Very Wrong Local Tradition
Targu Frumos – The Aesthetically Pleasing Bazaar
Urlati – Gimme Some Noise
Voluntari – Town of Unpaid Assistans

Ghidu’ holteiului care stă singur

Deci, eşti mascul şi te-ai mutat la casa ta. Poate ai gagica, poate n-ai, da’ sigur nu eşti atât de crunt de tâmpit să te muţi cu o tipă în casă, că ţi-ai dat seama ca e mai dureros decât să îţi tai coaiele cu o unghieră, aşa că stai singur. Uite nişte reguli uşoare pentru a trăi mai uşor. Dacă le urmezi cum trebuie, o să munceşti de 10 ori mai puţin prin casă.

Fără să arate ca o cocină.

În primul rând, dacă ai frigider cu congelator separat, scoate congelatorul din funcţiune. Consumă curent degeaba. Nu sunteţi pizde, nu o să gătiţi niciodată. Spaţiul ăla gol din congelator îl poţi folosi să ţii cutiile de bere în plus, care nu încap în frigider.

Dacă nu ai boiler pe gaze sau sobă, gazul e complet inutil. Aragazul n-o să-l foloseşti niciodată. Tot ce trebuie încălzit de un mascul încape într-un cuptor cu microunde. Opreşte gazul, să nu plăteşti abonamentul degeaba, şi vinde aragazul la fier vechi. Dacă ţi-e lene, totuşi, cuptorul de la aragaz e un loc bun în care să ţii cutiile de bere în plus, care nu încap în frigider şi în congelator.

Rulează covoarele ca pe ţigări şi pune-le într-un colţ. Sunt inutile. Adună praf şi scame. E mai uşor să mături fără. Lasă-le totuşi la îndemână. Dacă vine o pizdă pe la tine, le pui repede si o să fie impresionată că ai covoarele curate. Agaţă mare de covoare o hârtie pe care scrie “sunt covoare. nu le fuma. ştiu că eşti beat şi ţi se pare hazliu. nu fi cretin!”. Dacă eşti ca mine şi nu îţi poţi controla partea beţivă, măcar lasă-i mesaje uşor de înţeles.

Toate suprafeţele din casă care au chestii pe ele mici, ca la oricine adună praf. Nu are rost să le ţii. Ia o găleată mare şi pune tot ce e pe mobilă, televizor şi alte chesti în găleată. Aşa poţi să aspiri peste tot. Cutiile de bere nu se pun că nu strâng praf.

Veceul e foarte greu de spălat, şi oricum probabil înfundat cu prezervative. De aceea nu trebuie folosit decât în situaţii de urgenţă. Încearcă să te caci numai la muncă. De pişat, pişă-te în chiuvetă. Are dublu rol. În primul rând dai mai uşor cu apă peste şi urina dizolvă săpunul întărit din chiuvetă, şi nu mai trebuie spălată. Astfel sertarul cu produse de curăţat poate fi în sfârşit folosit pentru ţinutul cutiilor de bere în plus, care nu încap în frigider, congelator şi cuptor.

Vasele şi ele pot fi aruncate, în afară de o furculiţă, o halbă şi cuţitele. De furculiţă mai ai nevoie şi din halbă poţi bea de toate fără să o speli, pentru că alcoolul dezinfectează aşa că maxim o clăteşti cu bere. Nu este masculin să arunci cuţite, decât dacă le arunci spre ceva viu cu intenţia de a vedea cum urlă când se înfige. Aşa că vei avea un raft cu cuţite printre care să bagi cutiile de bere care nu au încăput în restul casei. Atenţie să nu te tai când scoţi berea dintre cuţite!

Din experienţa personală îţi recomand să ai o poveste bună pentru cazul când ajungi la spital beat pulă şi cu mâna înfăşurată într-un tricou îmbibat de sânge şi bere. Ceva simplu gen “m-a atacat un beţivan cu cuţitul şi mi-a borât în gură.”

Farfuriile şi cratiţele evident că nu au ce căuta în casă. Nu eşti pizdă şi nu găteşti. Pizza şi pateul se mănâncă direct din cutie. Asta înseamnă că şi chiuveta de la bucătărie e inutilă, aşa că poţi să o foloseşti pentru a depozita în ea colecţia de cheiţe de la cutiile de bere.

Mereu ţine o găleată goală în mijlocul casei. O să ţi se pară inutilă. Treaz. Dar la un moment dat acea găleată o să-ţi salveze covoarele.

Pe final ascunde sub pat o macetă, zece litri de clor, saci de plastic industriali, ce ţin minim 40 de kile fiecare şi se pot lega etanş, 25 de metri de funie şi o pânză de bomfaier. Nu ştii când se poate întâmpla un accident şi să ai nevoie să rezolvi un cadavru. Prostituatele îs mai fragile decât par uneori. Crede-mă, vorbesc din experienţă.


sursa

copil isteric

Se pare ca lu' istericu ala ia sters maica sa contul de World of Worcraft. Si vedeti ce se intampla.

Poate crapa inima in el la cat e de stresat...



10 iulie 2009

hard disk de pe care se pot recupera datele

inca o inginerie ...asta ca sa nu iti smulgi parul din cap cand s a busit hardul...
oricum exista niste programele care iti recupereaza datele chiar si dupa mai multe formatari...

de unde naiba a mai aparut si alexxutza ?

tot primesc mass uri cu "Alexxutza" cea mai buna cea mai tare ...in fine ma uit si intradevar ...buna ...dar are cineva numarul ei de telefon ? cred ca daca ii dau o inghetzata , o mardesc o data ...nu pare ca exceleaza in materie cenusie...ce naiba o fi in capul lor cand pozeaza asa ? o cauta cu lumanarea ...dupa cum zicea si Radu , "multa pizda nefututa" deci ele vor , doar ca nu gasesc...ce nasol...pa pa pa ...





dar stai sa vezi verisoarele lui Ostap Bender astea bunaciuni ...








banc...horor

Deci...:Un psihopat trăgea după el o fetiţă, noaptea, printr-o pădure întunecată şi deasă.Fetiţa: − "Mi-e frică! Mi-e frică!" La care psihopatul: − "Da' mie, că mă-ntorc singur ?!!"

05 iulie 2009

20 de indicii ca esti / este pitipoanca

Asadar, esti/este pitipoanca daca:

1. Esti tunsa cu breton.
2. Iti faci buze de Angelina Jolie doar cu ajutorul rujului.
3. Ai telefon scump, pe care nu primesti nici un telefon.
4. Soneria telefonului e: cea mai difuzata piesa de la Kiss FM, o manea, ceva nastrusnic (cazy frog, te cauta un fraier etc.).
5. Garderoba ta contine: blugi cu talie joasa impodobiti din plin cu strasuri si/sau motive chinezesti (dragoni, flori, porumbei etc.) si/sau o fusta pe care o purtai la 15 ani in combinatie cu o pereche de colanti.
6. Fiecare propozitie din discutia cu prietena ta cea ma buna incepe cu fata – semn ca te-ai civilizat oleaca si nu mai folosesti fa.
7. Fiecare discutie la telefon se incheie cu te pup pa
8. Jobul tau presupune interactiunea cu lumea: vanzatoare in mall, ofiter de credite la BRD, sampler, fotomodel la auto-showuri, animatoare in discoteca.
9. Ai o masina despre care nu stii decat ca are 4 roti si un volan.
10. Detii o oja de culoare: magenta, cyan, rosu-carmin, negru, fuxia.
11. Stii sa gatesti: cereale cu lapte si apa plata cu lamaie.
12. Stii secretele tuturor discotecilor din oras (ce chelner serveste bine, unde e mai ieftin, cand sunt petrecerile la care vin oameni cu bani).
13. N-ai fost in viata ta la munte (daca ai fost, ai urcat in tocuri cui).
14. Contul de Haifaiv e primul lucru pe care-l verifici dimineata.
15. Te machezi in bar/in autobuz/in masina (in mers sau la semafor).
16. Daca te saluta pe strada unul chel mai negricios si mai mic de statura crezi ca te-a salutat Ronaldo. Daca nu e chel, e Cristiano Ronaldo (diferenta dintre cei doi e nesemnificativa pentru tine).
17. Daca proful de la facultate (drept, comunicare, economie) iti pune 4 inseamna ca are ceva cu tine. Daca-ti pune 10 inseamna ca te vrea.
18. Telefonul (verde, roz sau alta culoare nefireasca pentru un telefon) e cu clapita si e cel mai bun aparat foto pe care il poate concepe mintea ta.
19. Daca partenerul de discutie pronunta cuvantul metempsihoza ai senzatia ca te face bolnava mintal.
20. Te-ai enervat citind cele 19 indicii expuse mai sus, pentru ca se potrivesc in totalitate personalitatii tale si, desi le consideri niste chestii normale, te agaseaza gandul ca lumea te citeste de la o posta.

emo fight ....

ia uitati cata prostii...zici ca sunt doua gaini bete ...

pana mea daca ii luam si ii dadeam cap in cap ii linisteam in 10 secunde :)))

Doi Prosti se bat nu a mers codul embeded sa il bag aici..

04 iulie 2009

ADVERTISING SI CAMPANII DE MARKETING IN PUBLIC RELATION (daca nu intelegeti nimic din titlu nu ma supar, ca nici eu n-am inteles)



1. Vezi un tip superb la o petrecere. Te duci la el si îi spui: "Sunt foarte buna la pat". Asta e MARKETING. 2. Vezi un tip superb la o petrecere. Una din prietenele tale se duce la el si, aratând spre tine,îi spune: "Este foarte buna la pat". Asta e ADVERTISING. 3. Vezi un tip superb la o petrecere. Te duci la el si îi ceri numarul de telefon. A doua zi îl suni si îi spui: "Sunt foarte buna la pat". Asta e TELEMARKETING. 4. Vezi un tip superb la o petrecere. Te ridici si îti aranjezi rochia. Te îndrepti spre el si îi torni o bautura. Spui: "Îmi dai voie?" si te apleci usor sa-i îndrepti cravata, lipindu-ti pieptul de bratul sau. Apoi îl privesti dulce si spui: "Apropo, sunt foarte buna la pat". Asta e PUBLIC RELATIONS. 5. Vezi un tip superb la o petrecere. Se ridica, vine la tine si îti spune: "Am auzit ca esti foarte buna la pat". Asta e BRAND RECOGNITION. 6. Vezi un tip superb la o petrecere. Îl convingi sa mearga acasa cu una dintre cele mai bune prietene ale tale. Asta e SALES REPRESENTATIVE. 7. Tipa nu se descurca singura, si te suna sa mergi si tu la el acasa. Asta este TECHNICAL SUPPORT. 8. Te îndrepti spre o petrecere unde stii ca vor fi niste tipi superbi. Totusi, gândul ca în casele pe lânga care treci sunt o multime de alti tipi superbi pe care ai vrea sa-i cunosti te înnebuneste, asa ca te urci pe cel mai apropiat acoperis si strigi: "Sunt foarte buna la pat". Asta e SPAM.


sursa

03 iulie 2009

super mega banc...

Doi prieteni se intalnesc la o bere! Unul dintre ei ii spune celuilalt:

-Auzi, am doua vesti pentru tine; una buna si una rea; pe care vrei sa ti-o spun prima?

- Spune-le te rog intercalate!

- Auzi, ne-o fute unu' pe nevasta-ta!